duminică, 13 ianuarie 2013

Dorul umbrelor

 Ieri, m-am trezit la dezintoxicare, 
 Plin de sechele pe paturi murdare 
 ... m-am privit în oglinda cea mare,
 Eram umbra celui închis în teroare !
 
 ...atât de palid, ca o floare ofilită, 
 În prag de toamnă adorm visând.
 Gândirea se oprește..., e înlocuită,
 Mi-am uitat sufletul în primul rând.
     
 Timpul s-a oprit, spectacolu-i gata,
 Spitalul a încremenit, totu-i pierdut 
 ... eram doar un copil, ce s-a pierdut, 
 O altă rază de speranță ce e spartă !



4 comentarii:

  1. Lumea asta, teatru de ratacire,orgolii si de aparente este plina de nefericiti care doar vorbesc despre fericire:spitalele pline,azilele pline...Nimic altceva plin.
    Versurile tale ma coplesesc de fiecare data prin idealismul lor filosofic, prin radicalismul trairilor si printr-o pasiune aproape frenetica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci cand voi vedea bisericile pline, familiile unite si egalitate intre semeni, atunci ma voi opri din scris. Poate nu sunt Eminescu, dar n-am sa tac toata viata mea.

      Ștergere
  2. ... eram doar un copil, ce s-a pierdut,
    O altă rază de speranță ce e spartă !


    totusi e bine ca e doar o raza, si nu tot soarele... nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fiu putin impotriva concluziei tale, prin "alta" e posibil sa fi exprimat faptul ca si alte raze de speranta s-au frant. Si sa fiu de acord cu tine, cred in speranta din moment ce nu a disparut tot soarele.

      Ma bucur ca vezi partea buna, chiar sunt incantat !

      Ștergere