marți, 3 iulie 2012

Setea răsăritului

 Soarele apune peste meleagul adormit,
 Mii de ani a vegheat păcatul și a pătimit.
 Natura stinsă, întuneric infinit de sânge,
 Gloria scufundă viața ce încet se frânge !

 Plin de viață, ești trecător și acum treci,
 Oprește sufletul, treci prin oglinda morții
 ... atingându-ți chipul realizezi că ai pierit,
 Apoi reînviat de cerul ce cu vise-ai jefuit...

 Câtă durere peste a timpului tăcere...
 Setea de nimic, în țărâna te-a adus,
 Erai om, dar te-au luat și te-au atins,
 Ai crescut trandafir sublim în carcere.

 N-ai lăsat să te cuprindă toate ispitele,
 Ușor împrăștiind otrava binelui singur.
 Tot răul ți-a trecut pragul privind în jur,
 Sublim peisaj de ultim soare plin de bine !

 N-au rezistat și-au plecat tăcuți în lumea lor
 ... unde raza nopții te-nconjoară și ești orb.
 Ghidat de rău fără să știi, devii adept sau rob,
 Trăim în lumea viciilor, în lipsa oamenilor !