Stau singur în balconul înghețat de noapte,
O altă insomnie cruntă ... nu pot să dorm
... meditez la timpul ce n-a existat defapt,
Fum... amor după amor... vreau să dorm.
Plouă crunt, picură mărunt în beția nopții,
Atâția picuri de trecut mă bântuie tăcut
... nu mai raționez, mă ridic spre absolut,
Dar decad cumplit și pierd totul între porți...
Știu că nu sunt om... decât în aparentă
... sunt sătul să mă tot mint fără succes.
Sunt sătul să fiu ființa dominată de exces,
M-au otrăvit... nimic nu se pierde în esență.
Stau singur între două lumi legat de speranță
Într-o continuă psihoză, între moarte și viață.
Nu suntem de pe pământ... nici născuți în cer