Judecata de apoi

 Acum mi-e rușine față de sufletul meu,
 Poate l-aș vinde pentru oarba fericire.
 Poate voi dispărea, dar voi lupta mereu,
 Acum am forță, voi lupta pentru iubire.
 
 În genunchi, stau în întunericul nopții,
 Cerul mă cuprinde, simt fiorul morții;
 Animalul din mine zbiară fără-ncetare,
 Mă bântuie, trăiesc zile și nopți amare.

 Sentimente reci și sumbre ard mocnit,
 Trăind printre umbre, sunt un om tacit
 ... tocit de regrete, ruginit de răutate,
 Noapte de noapte... toate sunt păcate !  
 
 Dumnezeu e mare, mă iartă și iubește
 ... sunt om, nu sunt vrednic să vorbesc.
 Nemărginita Sa iubire mă face trăiesc,
 Vrednic să mă smeresc, firesc, omenește...
 
 Încă mint... și-s întunecat de răul inițial,
 Sunt stricat, doresc să fiu un om curat.
 Visu-i straniu, părăsesc cercul în final,
 ... refuz să mint, în dilemă sunt blocat !
 
 În capul meu arde toată energia umană,
 Voi liniște și iubire fraților de pe pământ;  
 Totul aici e aranjat, împreuna-m evadat,
 Ne vom vedea la infricoșătoarea judecată !