Umbra vidului

 Pășeam diform în intenția scărilor
 ... blocul primea valențe de trecut,
 simt frecvența joasă din cuibul lor.
 Timpul n-a existat și totuși era mut;
 fumul gros îmi spintecă auzul surd,
 răcneau tacit în solitudinea nopții...
 nu era decât umbra unui puști mort,
 rănit în ghiarele reci ale singurătății.
 Promisiuni de șarpe instaurau păcatul,
 palatul ăsta e doar o închisoare rece
 ... regele diform se întoarce-n viitor,
 iar eu rămân să-ngrijesc același bloc.

Schimbări

 Încep un drum de labirint 

 ... am un instinct absent. 

 Respir frecvența asta moartă 

 ... în unda infinitului diform, 

 conform celor cu viziune vastă 

 prin care varsă otravă-n om. 

 Acum ne ridică sus în pom, 

 viziunea stă închisă-n fum. 

 Încep să privesc dincolo de zid 

 ... zic și mă mint depășit de vid. 

 Mă agăț de Divin spre inefabil, 

 plec din cercul de stări negre; 

 ecoul gândurilor îngrozitoare. 

 În păcatul morții-s incapabil, 

 urc în corabia Ta, ține-mă, 

 las arma în abis, iertați-mă ! 

Veghind abisul

 Când ultimul cuvânt s-a scris 

 ... trăim pe final de eră în vis. 

 Ce-au făcut cu voi nenorociții, 

 final tragic, murdar de inhibiții; 

 mă numesc Bogdan cel calm 

 ... simplul om transcendental. 

 Calc în universul de cristal, 

 într-un haos sfidător - terminal, 

 doar Dumnezeu îmi vorbește 

 ... și mulți ignoră, vă Iubește. 

 Eu sunt dominat de imperfect; 

 ceața șerpilor se așează lin, 

 iar noi, fanii lor, căzuți de chin. 

 Stau singur în beția nopții, 

 și-Ți mulțumesc, inc-o zi, 

 iau inc-o șansă de pământ 

 ... mă închin, amin... tăcut. 

Paradox

 Stau singur și privesc cum toți pier,

 ieri eram copil, acum titan de fier

 ... oxidat de atâta lume-n cosmos,

 am universul meu și privesc în logos.

 Umbra mă-nghite și mă-nchide,

 orbitez în întunericul din minte;

 vezi tu, fiecare umbră iar te minte,

 iar eu sunt doar un instrument.

 Frecvent, pe frecvențe joase

 mă arunc într-un ultim tratament.

 Cu sălbăticie, un zmeu din basme

 încearcă, mă cuprinde și iar pleacă

 ... se resimte, iar eu, inimă de piatră,

 mă scufund în păcat la mine în subsol.

 Trimit la sol orice gând și-nebunesc

 iar delirez în miez de noapte nefiresc,

 explodez lângă universul meu domol.

 Azi am fost în paradis și în infern

 ...am un suflet viu ș-un corp infect,

 abject și circular... omu-i imperfect...

Călătorind

 Vino să-ți arat totul despre univers, 

 divers, vezi și tu, vers din vers... 

 vreau să mă iei de mână-n infinit. 

 Împlinit de Dumnezeu până-n sfârșit 

... încep să simt că redevin iar eu. 

 In efemeritate, ești pierdut mereu; 

 știu că-i foarte greu în stare-ntunecată, 

 plec pe ușă și văd că-i lună neagră 

 ...noaptea asta plec schimbat; 

 exterior erodat, iar sufletu-mi intact 

 ... în prag de infarct, o iau de la cap` 

 și recap` înc-o șansă-nspre nesfârșit. 

 Sfârșit de atâta lume, plec departe, 

 hai cu mine, știi, ți-am zis de la-nceput 

 ... am o lance-n spate și un șarpe mort !