Judecata de apoi

 Acum mi-e rușine față de sufletul meu,
 Poate l-aș vinde pentru oarba fericire.
 Poate voi dispărea, dar voi lupta mereu,
 Acum am forță, voi lupta pentru iubire.
 
 În genunchi, stau în întunericul nopții,
 Cerul mă cuprinde, simt fiorul morții;
 Animalul din mine zbiară fără-ncetare,
 Mă bântuie, trăiesc zile și nopți amare.

 Sentimente reci și sumbre ard mocnit,
 Trăind printre umbre, sunt un om tacit
 ... tocit de regrete, ruginit de răutate,
 Noapte de noapte... toate sunt păcate !  
 
 Dumnezeu e mare, mă iartă și iubește
 ... sunt om, nu sunt vrednic să vorbesc.
 Nemărginita Sa iubire mă face trăiesc,
 Vrednic să mă smeresc, firesc, omenește...
 
 Încă mint... și-s întunecat de răul inițial,
 Sunt stricat, doresc să fiu un om curat.
 Visu-i straniu, părăsesc cercul în final,
 ... refuz să mint, în dilemă sunt blocat !
 
 În capul meu arde toată energia umană,
 Voi liniște și iubire fraților de pe pământ;  
 Totul aici e aranjat, împreuna-m evadat,
 Ne vom vedea la infricoșătoarea judecată !

Sufletul meu

 Trupu-mi e posedat de amorul tău,
 Un gust dulce mă atrage-n absolut.
 Te doresc, cum nimeni nu te-a vrut,
 Să-ți arăt totul, fiecare gând al meu.
 
 Atunci lumea era un spital de nebuni,
 Tu mi-ai luat răul, păcatul din bătrâni.
 Acum nu cred că aș putea fi mai bun,
 Divin... te iubesc, până mor ți-o spun !
 
 Gândurile mele-s alterate de păcate,
 Doresc să te feresc de cele necurate.
 Toate-s pătate, tu ești neatinsă de urât
 ...stelele se nasc să te admire îndelung.
 
 Sunt doar un muritor cu suflet de nimic,
 Sufăr de nimic atunci când ești cu mine.
 Când tu pleci, lași suflet bun ca amintire,
 Atunci totul e mirifc, te iubesc, magnific ! 

Dorul umbrelor

 Ieri, m-am trezit la dezintoxicare, 
 Plin de sechele pe paturi murdare 
 ... m-am privit în oglinda cea mare,
 Eram umbra celui închis în teroare !
 
 ...atât de palid, ca o floare ofilită, 
 În prag de toamnă adorm visând.
 Gândirea se oprește..., e înlocuită,
 Mi-am uitat sufletul în primul rând.
     
 Timpul s-a oprit, spectacolu-i gata,
 Spitalul a încremenit, totu-i pierdut 
 ... eram doar un copil, ce s-a pierdut, 
 O altă rază de speranță ce e spartă !

Afrodita

 Mă plimbam agale pe orbita plutonică,
 Stau singur cu Afrodita pe linia atomică;
 Praful stelelor ne amețea simțurile lumești,
 Era transa divină privind cele pământești.

 Am început să nu mai am rațiune umană,
 Eu nu-s de pe pământ... citesc în univers...
 Tânăr, dar ce folos când știu că-s efemer.
 Citeam timpul...avea o privire de copilă,

 Dar ea nu-i ca celelalte, ea nu cruță viața
 ... vorbele-i sunt ca amfetamina și cofeina.
 Era cel mai dulce fum, mereu mă amețea,
 Nu mă trezesc... și mă-ntreb dacă mințea !?

 Ea nu e de pe pământ..., dar m-a căutat,
 Știu ce deține, o să am de la ea nemurire.
 Acum știe ce dorințe am și tot ce o să fie,
 În ea nu pot vedea nici o ființă degradată !

03:15 a.m.

 Stau singur în balconul înghețat de noapte, 

 O altă insomnie cruntă ... nu pot să dorm 

 ... meditez la timpul ce n-a existat defapt, 

  Fum... amor după amor... vreau să dorm. 

  

 Plouă crunt, picură mărunt în beția nopții, 

 Atâția picuri de trecut mă bântuie tăcut 

 ... nu mai raționez, mă ridic spre absolut, 

 Dar decad cumplit și pierd totul între porți... 

  

 Știu că nu sunt om... decât în aparentă 

 ... sunt sătul să mă tot mint fără succes. 

 Sunt sătul să fiu ființa dominată de exces, 

 M-au otrăvit... nimic nu se pierde în esență. 

  

 Stau singur între două lumi legat de speranță 

 Într-o continuă psihoză, între moarte și viață. 

 Nu suntem de pe pământ... nici născuți în cer 

 ... suntem sămânța cerului ce se ridică în etern !