Iertați-mă

Să învie Dumnezeu și să se risipească de la fața Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. 

Domnului îi mulțumesc... mă-nchin,
 sunt un om perfid, vrednic de chin.
 Iertați-mă, Dumnezeu să vă ierte
 ... oameni buni, iubiți-va aproapele !
 Lăsați copii să vină la Domnul
 ...simțiți și vedeți, bun este El !
 Fiți desăvârșiți și nu veți fi robiți,
 răul promite... nu vă lăsați orbiți.
 Zis-a Domnul și am scris blândețe !
 Zis-a Domnul, m-am trezit din răutate !
 Zis-a Dumnezeu, iubește-al tău aproape !
 Voi doar vindecare cugetelor păcătoase,
 Luăm ființă cu pacea sufletelor noastre.
 ... căci El ne-a dat, El ne-a luat
 Fie numele Domnului binecuvântat !

 Dacă v-am greșit sau nu, titlul vă este destinat. Căci iertarea este lucrul ce arde și face scrum răul.

Introspectiv

 Privesc în gol către apusul timpuriu, 

 depresia mă cuprinde-n anestezice. 

 Toți îmi spun că sunt o umbră în pustiu, 

 sevraju-i definiția disfuncționalității fizice 

 în care eu mă plimb pustiu în fiecare zi. 

 Acum zi-mi ce gând ai în miez de noapte ? 

 Câte fapte? Câte gânduri? Uite, moarte ! 

 Totu-i dilatat, mă gândesc la inexistența firii 

 ... la faptul c-am nevoie de viață și familie. 

 Sunt perfect pregătit să mor pentru tine, 

 pregătit să depășesc boala-nspre Mântuire. 

 Inspirația mă face să respir, să exist, să sper 

 ... nu disper, iubiți-vă, faceți bine pentru suflet 

 În ziua de mâine, nici eu, nici tu nu ști ce vine 

 ... ș-am de gând să-nfasor lumea-n poezie, 

 pân-atunci ne vedem umblând prin pustie... 

Transa

 Depresia rodește pasteluri în mine, 

 minte și-mi fură tot binele din minte. 

 Numai Dumnezeu mă face să exist, 

 să nu mor trist... un poet egocentrist. 

 La ora trei în noapte mă ridic și-nebunesc 

 ... privesc în oglinda spartă și mă prăbușesc. 

 Ș-o ard ruină față de ce-am fost, totu-i anost, 

 sunt însetat de iubire, nemurire, totul cu un rost. 

 Văd cu ochi de șarpe lumi strâmbe, deșarte, 

 am migrene și-s chemat d-un cântec de sirene... 

 singura soluție e iubirea, Dumnezeu mă izbăvește, 

 Să nu-mi pierd nemurirea... mă lepăd de migrene ! 

Cuvinte... doar cuvinte

 Stau singur în disperarea gândurilor,

 Stam mort, privind în gol catre apus.

 Apune sămânța libertății în umbra lor,

 Delireaza fara viață... roboți supuși.

 

 Prost dispus, amărât de angoasa,

 Te miri ce nimicuri... nu le mai pasa

 Toți se poartă de parcă mâine pleacă,

 Și-s sătul de umbre, părăsit de soartă...

 

 Mâine-i altă zi de Miercuri ca Mercur,

 În care viața devine testul cel mai dur.

 E surd, mut, orb și trăiește-ntr-un nebun

 Ce trage la venă până la ultimul gram sur.

 

 Stau în ochii lumii privindu-mă tacand,

 Criza de mândrie-n care stai ferit de timp

 ... ca-ntr-un vis, transe violet... trase lent,

 Inserate-n baza de date, te otrăveau încet ! 

Lagărul de concentrare

  A început prima gazare în masă pe Pământ,
  ... văd șapte miliarde din suflete zăcând.
  M-am trezit să lupt în pustie cu viitorul...
  prezentul, trecutul, uite cum cade muritorul,
  se sparge monitorul de la bază de date,
  în care ne țin ăștia ca pe niște vite semnate.
  Noi ca nație, am dat cu subsemnatul d-atâtea ori
  pentru diverse orori pe care le fac ei la televizor,
  deja timpul nu se mai simte... murim constant.
  Halucinând printre cuvinte, ne prăbușim inopinant,
  trage, ia-mi corpul și du-l în cimitirul viselor
  și sufletul du-l în casă Domnului, în mână Sfinților,
  vreau să adorm în zori și să mă pierd printre culori,
  lipsa pastelului, mă face depresiv și compulsiv.
  Mă întreb câtă otravă și cât suntem de insecte...
  drame... își vor vinde sufletul din două cuvinte.
  Ne facem avortul spiritului zilnic... simți cum se desprinde ?
  Da, tu, cel ce râzi după masca ta, defapt te vinzi demonilor,
  în lipsă valorilor s-a sentimentelor, căzi pradă monștrilor.
  Banii-s cea mai groasă formă de prostie a oamenilor,
  pentru ei toți își sacrifică simțirea și mor în sclavie,
  lucrați pentru rație, mai ceva că sclavii pe plantație !