Afrodita

 Mă plimbam agale pe orbita plutonică,
 Stau singur cu Afrodita pe linia atomică;
 Praful stelelor ne amețea simțurile lumești,
 Era transa divină privind cele pământești.

 Am început să nu mai am rațiune umană,
 Eu nu-s de pe pământ... citesc în univers...
 Tânăr, dar ce folos când știu că-s efemer.
 Citeam timpul...avea o privire de copilă,

 Dar ea nu-i ca celelalte, ea nu cruță viața
 ... vorbele-i sunt ca amfetamina și cofeina.
 Era cel mai dulce fum, mereu mă amețea,
 Nu mă trezesc... și mă-ntreb dacă mințea !?

 Ea nu e de pe pământ..., dar m-a căutat,
 Știu ce deține, o să am de la ea nemurire.
 Acum știe ce dorințe am și tot ce o să fie,
 În ea nu pot vedea nici o ființă degradată !