Un bătrân pierdut în lume, cu haina roasă-n coate
... mai frumos și bun decât mulți ce-și țin o parte.
Un moș gârbov - blând, respins de societate
cu un suflet frumos și bun, mai bine nu se poate.
Și-s împăcat căci am văzut mântuirea pe Pământ,
un om fără de nimic a dat mai mult ca un bogat.
El, doar un spirit nobil... înzestrat cu ce n-ai tu;
Eu, tu, noi... am putea mereu să spunem nu,
vrednică mântuire-n privirea-i blândă ce suspină.
El prin bunătate are-n mâna dreaptă o lume ce-l alină,
milostiv fi Doamne cu acest suflet dintre noi,
ajută-l, iartă-l, Dumnezeule, scăpa-l de nevoi...
Fie ai creat omul ideal, utopic, nu ştii cine este când nimeni nu priveşte, fie este artă şi e frumos...
RăspundețiȘtergerePovestea poeziei... un om batran m-a inspirat prin desavarsirea sa, el a dat tot ce avea ( foarte putin, dar a dat putinul ), iar un bogat nu da nimic din foarte mult, si daca ar fi sa ia exemplul omului pe care l-am vazut ar trebui sa dea totul sa-l egaleze, asta inseamna despatimirea firii materiale. M-a impresionat profund... ma bucur ca-ti place, iti multumesc !
Ștergere