Pășeam diform în intenția scărilor
... blocul primea valențe de trecut,
simt frecvența joasă din cuibul lor.
Timpul n-a existat și totuși era mut;
fumul gros îmi spintecă auzul surd,
răcneau tacit în solitudinea nopții...
nu era decât umbra unui puști mort,
rănit în ghiarele reci ale singurătății.
Promisiuni de șarpe instaurau păcatul,
palatul ăsta e doar o închisoare rece
... regele diform se întoarce-n viitor,
iar eu rămân să-ngrijesc același bloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu