Depresia rodește pasteluri în mine,
minte și-mi fură tot binele din minte.
Numai Dumnezeu mă face să exist,
să nu mor trist... un poet egocentrist.
La ora trei în noapte mă ridic și-nebunesc
... privesc în oglinda spartă și mă prăbușesc.
Ș-o ard ruină față de ce-am fost, totu-i anost,
sunt însetat de iubire, nemurire, totul cu un rost.
Văd cu ochi de șarpe lumi strâmbe, deșarte,
am migrene și-s chemat d-un cântec de sirene...
singura soluție e iubirea, Dumnezeu mă izbăvește,
Să nu-mi pierd nemurirea... mă lepăd de migrene !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu