Dualitatea

 Între dorință - neființă,
 lupta zilnică în neputință;
 Tu știai ce-i puterea,
 purtarea calmă de a rezista
 în fața tuturor, tre să stai
 poartă spirituală-n comuniune,
 în uniune, transă inconștientă
 ... în prezența simțurilor,
 spiritual, e puterea morților.
 Procreat de om, aprins de cer,
 apăsând din greu pe suflet
 ... tronul tău uman a ruginit,
 iar eu mă degradez la infinit;
 Tot ce-ți imaginezi nu există,
 tot ce percepi e o iluzie cruntă,
 doar ce simți inundă spiritual.
 Transcezi tot spre imortal,
 din ocean, spre un banal;
 Te-ai înecat în tot ce faci.
 Nevoința te înaltă
 ... totul din nimic,
 paradoxul enigmatic,
 intensitatea suflului
 ... nemurirea sufletului...
 

Setea apusului

 Cum am ajuns eu om,
 cum am ajuns să fiu
 ... mi-am dorit să fiu;
 Nivelu-n care totu-i șters,
 esența gândurilor mele,
 realitatea mă absoarbe.
 Imagini ce-nrobesc
 ...privesc și nu-nțeleg.
 Mă sting și vreau să plec
 să mă ascund în infinit
 și am să văd cum mă resimt.
 Om - nimic, fără identitate,
 fără moarte, fără viață-n vid.
 Din răutatea mea, am lipsă Ta,
 îmbrățișez trupuri fără suflet;
 Însetat de viață, dar eu fără Tine
 sunt mort și n-am speranță.
 Eu, tâlhar de gânduri,
 în lumea Ta, învăț mila,
 în lumea Ta, îți cer mila.
 Lucrezi prin oameni...
 eu...netrebnic - îndoielnic.
 Decembrie, apus târziu
 ... am uitat cine ești omule,
 unde ești, tu, clipă - altădată ?

Scaunul electric

Lume stinsă, împânzită de războaie,

 Armată de păcate, luptând vremelnic.

 Mă simt trist când văd atâtea drame

 ... copii plâng de realitate-ntre gunoaie !

 Război subliminal, suntem în prima linie,

 Am nevoie de răbdare și puțină energie

 ... amfetamine, cristal, sclipire și tăcere;

 Însetați de simț, sunt doar clipe efemere.

 Acum am insomnii și tresăriri cumplite,

 Lirică acidă, mă cuprinde și mă-nghite

 ... legile fizicii sunt modice - haotice,

 Conducând lumea bestiilor psihotice...

Umbra vidului

 Pășeam diform în intenția scărilor
 ... blocul primea valențe de trecut,
 simt frecvența joasă din cuibul lor.
 Timpul n-a existat și totuși era mut;
 fumul gros îmi spintecă auzul surd,
 răcneau tacit în solitudinea nopții...
 nu era decât umbra unui puști mort,
 rănit în ghiarele reci ale singurătății.
 Promisiuni de șarpe instaurau păcatul,
 palatul ăsta e doar o închisoare rece
 ... regele diform se întoarce-n viitor,
 iar eu rămân să-ngrijesc același bloc.

Schimbări

 Încep un drum de labirint 

 ... am un instinct absent. 

 Respir frecvența asta moartă 

 ... în unda infinitului diform, 

 conform celor cu viziune vastă 

 prin care varsă otravă-n om. 

 Acum ne ridică sus în pom, 

 viziunea stă închisă-n fum. 

 Încep să privesc dincolo de zid 

 ... zic și mă mint depășit de vid. 

 Mă agăț de Divin spre inefabil, 

 plec din cercul de stări negre; 

 ecoul gândurilor îngrozitoare. 

 În păcatul morții-s incapabil, 

 urc în corabia Ta, ține-mă, 

 las arma în abis, iertați-mă ! 

Veghind abisul

 Când ultimul cuvânt s-a scris 

 ... trăim pe final de eră în vis. 

 Ce-au făcut cu voi nenorociții, 

 final tragic, murdar de inhibiții; 

 mă numesc Bogdan cel calm 

 ... simplul om transcendental. 

 Calc în universul de cristal, 

 într-un haos sfidător - terminal, 

 doar Dumnezeu îmi vorbește 

 ... și mulți ignoră, vă Iubește. 

 Eu sunt dominat de imperfect; 

 ceața șerpilor se așează lin, 

 iar noi, fanii lor, căzuți de chin. 

 Stau singur în beția nopții, 

 și-Ți mulțumesc, inc-o zi, 

 iau inc-o șansă de pământ 

 ... mă închin, amin... tăcut. 

Paradox

 Stau singur și privesc cum toți pier,

 ieri eram copil, acum titan de fier

 ... oxidat de atâta lume-n cosmos,

 am universul meu și privesc în logos.

 Umbra mă-nghite și mă-nchide,

 orbitez în întunericul din minte;

 vezi tu, fiecare umbră iar te minte,

 iar eu sunt doar un instrument.

 Frecvent, pe frecvențe joase

 mă arunc într-un ultim tratament.

 Cu sălbăticie, un zmeu din basme

 încearcă, mă cuprinde și iar pleacă

 ... se resimte, iar eu, inimă de piatră,

 mă scufund în păcat la mine în subsol.

 Trimit la sol orice gând și-nebunesc

 iar delirez în miez de noapte nefiresc,

 explodez lângă universul meu domol.

 Azi am fost în paradis și în infern

 ...am un suflet viu ș-un corp infect,

 abject și circular... omu-i imperfect...

Călătorind

 Vino să-ți arat totul despre univers, 

 divers, vezi și tu, vers din vers... 

 vreau să mă iei de mână-n infinit. 

 Împlinit de Dumnezeu până-n sfârșit 

... încep să simt că redevin iar eu. 

 In efemeritate, ești pierdut mereu; 

 știu că-i foarte greu în stare-ntunecată, 

 plec pe ușă și văd că-i lună neagră 

 ...noaptea asta plec schimbat; 

 exterior erodat, iar sufletu-mi intact 

 ... în prag de infarct, o iau de la cap` 

 și recap` înc-o șansă-nspre nesfârșit. 

 Sfârșit de atâta lume, plec departe, 

 hai cu mine, știi, ți-am zis de la-nceput 

 ... am o lance-n spate și un șarpe mort ! 

Urme de iubire

 Privind oglinda, deja văd fire albe 

 ... simțind cum vina mă absoarbe; 

 Sunt nebun și nu-i vreun joc de șah, 

 căci pân-acum eram de mult în mat. 

 Mai des zăcând la pat... mai prost, 

 mai ajutat de Dumnezeu și prea iertat; 

 prea disperat... mult prea binecuvintat 

 ... sunt doar un om lovit și depravat. 

 Un disperat de libertate... simplu muritor, 

 neroditor și putred doar un defect înrobitor 

 ... eu nu sunt om ci doar o-nchipuire, 

 căci n-ai văzut mort cu clipe de vorbire. 

 Astea-s simple exprimări din urme de iubire.