Soarele apune peste meleagul adormit,
Mii de ani a vegheat păcatul și a pătimit.
Natura stinsă, întuneric infinit de sânge,
Gloria scufundă viața ce încet se frânge !
Plin de viață, ești trecător și acum treci,
Oprește sufletul, treci prin oglinda morții
... atingându-ți chipul realizezi că ai pierit,
Apoi reînviat de cerul ce cu vise-ai jefuit...
Câtă durere peste a timpului tăcere...
Setea de nimic, în țărâna te-a adus,
Erai om, dar te-au luat și te-au atins,
Ai crescut trandafir sublim în carcere.
N-ai lăsat să te cuprindă toate ispitele,
Ușor împrăștiind otrava binelui singur.
Tot răul ți-a trecut pragul privind în jur,
Sublim peisaj de ultim soare plin de bine !
N-au rezistat și-au plecat tăcuți în lumea lor
... unde raza nopții te-nconjoară și ești orb.
Ghidat de rău fără să știi, devii adept sau rob,
Trăim în lumea viciilor, în lipsa oamenilor !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu