Barbar si artist

 Sorb lumina zorilor de aur,
 tac și nu cuprind tot din tot
 ... înțeleg frumusețea florilor,
 dar nu pot să cobor privirea.
 Scriu ca să reziști nemuritor,
 adorm și totuși morții nu mor
 ... poeții desenează pe asfalt,
 eu doar cânt în tăcerea nopților.
 Mă tentează frumusețea ta iubito
 ... te pictez în chipuri de smarald.
 Seri de înger - nopți de cuget,
 cad în privirile-ți de diamant,
 argintul meu se ruginește trist.
 Nemuritor mai urc o treaptă
 poezia... sunt barbar și artist.

Tăcerea

 Sângele-mi inundă foile,
 foamea gândurilor ploile.
 Un înger reținut în spate,
 lupt cu nopți de răsărit
 ... mă târăsc pe coate.
 Privesc gol de ne-nțeles,
 nu știu să cânt în asfințit
 ...un iartă-mă dezamăgit.
 Un scris mărunt de ceară
 adormind tăcut te înfioară,
 zorilor făuritor de sticlă,
 copilului iubitor de seară.
 Doar o clipă-n plăgi amare,
 setea nopților de zi senină
 ... oglinda asta iar se crapă,
 cioburi de trecut se pleacă.
 

Plânsul rănilor de ceară

 Dragă Cerule senin, ia loc
 ... azi adorm spre răsărit.
 Mâine calc ușor în asfințit
 ... ai plecat în pași pierduți,
 nici nu știu cum să îți spun,
 sunt un om nespus și trist
 ...sunt nebun și-i tot firesc;
 Te privesc cum mă distrugi
 și nu-ndraznesc să te ating.
 Ești dar ceresc și te cuprind,
 e prima dată când zâmbesc
 ... noapte bună Cer senin.

Ploi cu soare

 Am râs și am privit nespus,
 scump peisaj de-odinioară.
 Cum te-ai ascuns în lume
 ... scumpă-mi domnișoară.
 Seri de iarnă mă-nconjoară,
 ce să fac, sunt doar un om,
 doar pământ peste pământ,
 dar din minte crești râzând
 ... Cer senin de primăvară.
 Flori din privirile-ți pierdute
 ... culeg zori din seri nespuse.
 Nu știu, dacă vrei, tu, du-te...
 grădinarul asta stă și plânge
 ... stă-n umbră sufletelor mute.
 Poți să stai, dar dacă pleci...
 n-ai să mai fi la fel vreodată.
 Ești cea mai frumoasă floare
 ... Cer senin în ploi cu soare.

Cer senin II

 Pianul ăsta plânge nopțile,
 seara se așterne în tăcere,
 foamea gândurilor tace
 setea universului din cale, 
 rătăcire sufletelor tale
 când nu pot să dorm râzând,
 visând la tine în furtuni,
 sorb suflul poeților nebuni
 ... mă întind în chip tăcut;
 Încep norii mei de sare,
 primăvară tăinuită-n sine,
 fină dragoste de asfințit,
 mă întorc nespus și trist
 zâmbind în balul zorilor
 ... poftim, ține-l, eu sunt,
 m-ai învins cu o privire,
 bună scumpă-mi reverie,
 te traiesc nespus si trist...
 n-am să fac vreo referire,
 dar tu ești și om și vis...